A început cursa prezidențială! Americanii au de ales dintre candidatul republican, fostul președinte Donald Trump, și candidata democrată, vicepreședinta Kamala Harris. Secțiile de votare s-au deschis pentru alegerile din Statele Unite din 2024, un vot național care va decide nu doar următorul președinte al țării, ci și componența Camerei Reprezentanților și a Senatului.
De săptămâni întregi, sondajele arată o cursă remarcabil de strânsă între cei doi, fără ca vreun candidat să aibă un avantaj clar înainte de Ziua Alegerilor. Cei doi candidați au prezentat viziuni foarte diferite pentru viitorul țării. De asemenea, ei au adoptat poziții diferite pe teme-cheie, cum ar fi economia, imigrația, drepturile femeilor și democrația.

Indiferent de rezultat, votul va defini politica și direcția Statelor Unite pentru următorii patru ani. Va fi, de asemenea, un moment istoric, deoarece alegătorii vor alege fie prima femeie președinte, în cazul lui Harris, fie primul președinte cu o condamnare penală, în cazul lui Trump.
Kamala Harris promite că va sprijini clasa de mijloc, va proteja drepturile femeilor și va menține integritatea instituțiilor americane atât pe plan intern, cât și internațional. Între timp, Trump a promis o revenire la o „epocă de aur” a Statelor Unite.
Ambii candidați și-au petrecut ultimele 24 de ore înainte de Ziua Alegerilor făcând campanie intensă în statele-cheie.
„Cu votul vostru de mâine, putem rezolva fiecare problemă cu care se confruntă țara noastră și putem conduce America – ba chiar lumea – spre noi culmi de glorie,” a spus Donald Trump.

„America, acesta este momentul să vă faceți auzite vocile.”, a mărturisit Kamala Harris.
Totodată, Kamala Harris a subliniat importanța votului pentru a influența viitorul țării și a încurajat participarea activă la aceste alegeri cruciale. SUA nu au un sistem electoral centralizat. Fiecare stat este responsabil pentru numărarea voturilor sale.
De obicei, câștigătorul este declarat în noaptea alegerilor, însă există șanse ca să aflăm marele rezultat și zilele următoare.