Bucureșteni, veți fi invitați la referendum! În urmă cu scurt timp, președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea care permite organizarea referendumului local propus de Nicușor Dan.
Administrația prezidențială a transmis că președintele României a semnat astăzi, 5 noiembrie 2024, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului național din 26 mai 2019.
Referendumul va avea loc pe data de 24 noiembrie, ceea ce înseamnă simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
„Art. 15 . – (1) În situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi 2 interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin”.
Vor exista trei întrebări la care bucureștenii să răspundă. Primele două sunt propuse de Nicușor Dan, iar cea de-a treia a fost adăugată printr-un amendament, aprobat de Consiliul General cu 45 de voturi „pentru”, trei abţineri şi un vot „împotrivă”. Ultima întrebare are legătură cu combaterea consumului de droguri în şcoli.
Cele trei întrebări sunt următoarele:
1. „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”
2. „Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”
3. „Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”
La aceste întrebări, bucureștenii vor răspunde prin „DA” sau „NU”.