Procurorii DNA efectuează, la această oră, mai multe percheziții, într-un dosar penal care vizează achiziții dubioase de uniforme pentru poliția locală și poliția națională.
Redactor: Valentin PETRIȘOR
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției locale și a poliței naționale.
În cursul zilei de 30 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în cinci locații, situate pe raza municipiului București și a județului Călărași, din care trei sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, a precizat DNA.
Despre achizițiile verificate de DNA, Europa Liberă dezvăluia, în urmă cu doar trei luni, că cel mai mare contract, în valoare de 130 de milioane de lei, a fost câștigat de firma bucureșteană Monica Design, la finele unor proceduri cu un singur ofertant.
Firma cu sediul în Gara de Nord a câștigat, tot la o licitație în care a concurat singură, și contractul pentru realizarea de pardesiuri pentru agenți și ofițeri. Suma estimată pentru acest acord cadru este de 48,5 milioane de lei.