Ilfov, 4 octombrie – Cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, 40 de elevi din județul Ilfov vor fi premiați în cadrul concursului de creație artistico-plastică „Prietenul meu necuvântător”. Evenimentul va avea loc vineri, 4 octombrie, la ora 12:30, la sediul Consiliului Județean Ilfov.
Copiii participanți au realizat lucrări artistice dedicate animalelor, iar acestea vor fi expuse publicului larg. Expoziția va aduce în atenție nu doar creativitatea tinerilor, ci și o serie de mesaje educative privind bunăstarea animalelor.
Atmosfera evenimentului va fi animată de prezența animalelor, care vor aduce un plus de farmec și interacțiune pentru participanți. În plus, copiii vor avea ocazia să primească mesaje și felicitări din partea unor personalități îndrăgite de public, precum vloggerul Selly, fotbalistul Alexandru Cicâldău și campioana olimpică Ana-Maria Brânză.
Ziua Mondială a Animalelor este sărbătorită anual pe 4 octombrie, fiind un prilej important de a atrage atenția asupra importanței protecției și bunăstării animalelor.
Pentru detalii suplimentare, persoana de contact este Raluca Băleanu, consilier pentru Protecția Animalelor Ilfov, care poate fi contactată la numărul de telefon: 0728.352.391.
Eveniment organizat de Consiliul Județean Ilfov